„Au trecut deja peste 15 ani de când am pornit împreună pe acest drum în căutarea lui Dumnezeu, a aproapelui, dar şi a noastră înşine, cu gândul că numai în duhul acesta al comunităţii trăite ca într-o familie, familia lui Dumnezeu, putem să biruim lumea și să ne mântuim sufletele. Nu a fost uşor. Ca orice cale în Hristos, ispitele nu lipsesc nici o clipă, căci „strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” Matei 7:14
Am ajuns nu numai în casele voastre, ci şi în spitale şi azile, în închisori şi oriunde oamenii simţeau nevoia unei mângâieri pe care numai cuvântul lui Dumnezeu ne-o poate aduce în vremurile noastre. Iar mulţumirile și încurajările primite de la voi au fost cea mai mare răsplată pe care, omeneşte vorbind, puteam să o primim.
Din păcate însă, în toţi anii aceştia lumea s-a schimbat mai mult decât în jumătatea de secol de dinaintea lor. Realitatea virtuală şi telefoanele mobile au deschis perspective extrem de seducătoare, dar în aceeaşi măsură adictive şi alienante. Lumea a renunţat pas cu pas la cuvântul scris în favoarea imaginii senzuale şi a acţiunii sau violenţei. Este în mod cert un semn al timpurilor, după cum spunea sfântul român aghiorit, Cuviosul Dionisie de la Colciul: trăim deja în veacul al optulea, veacul în care puterea lui antihrist se va arăta mai mult decât oricând în istorie.
Da, se pare că, în mod ireversibil, lumea alunecă la vale, sedusă de industria divertismentului, a hedonismului şi a consumismului, dar şi împinsă de la spate de frică – frica de boală, de sărăcie şi moarte. Perversiunile au ajuns să inunde mintea mulţimilor, iar cele împotriva firii sunt tot mai des primite ca normalitate de noile generaţii, care le experimentează fie ca diverstiment, fie ca opţiune de viaţă. Din păcate, acestea ne amintesc tot mai mult de Sodoma şi Gomora şi nu anunţă decât mari necazuri sau chiar războaie şi boli care vor veni asupra lumii. În fapt, cei care ne atrag în această capcană a antihristului sunt aceiași care pregătesc şi aceste nenorociri, căci ei sunt doar slujitorii fideli ai celui care este „ucigător de oameni dintru început” Ioan 8:44.
Este greu să mai întrezărim o ieşire rațională din punctul în care am ajuns. Cea mai mare durere rămâne gândul la copiii noştri, la lumea pe care o vor moşteni şi la propria noastră responsabilitate că nu am făcut mai mult ca ea să fie cu mult mai bună. Însă mare este puterea lui Dumnezeu. Hristos a înviat şi noi nu avem de ce să ne temem, atâta timp cât rămânem în mâinile Lui atotputernice.
Acestea sunt doar câteva gânduri la celebrarea numărului 200 al revistei noastre. Poate că nu sunt cele mai vesele și optimiste, dar faptul că încă rezistăm, rămânând singura revistă ortodoxă tipărită din România, ne dă nădejde la gândul că poate a fost şi este încă nevoie de o astfel de revistă în vremurile prin care trecem, iar Domnul este Cel care binecuvântează această lucrare.
Este adevărat, economic vorbind nu ne-a fost niciodată atât de greu. Dacă acum 15 ani ajungeam în 25 000 de familii, acum nu ajungem în mai mult de 8500, iar banii nu ni-i primim nici măcar pentru 6500 din revistele pe care le distribuim. Ne-am pus totdeauna nădejdea în Dumnezeu, şi El ne-a ajutat, menținându-ne mereu la limita supravieţuirii. Acum însă suntem cu adevărat îngrijorați, pentru că există riscul ca în următoarele luni să nu mai putem să scoatem această mărturisire de credință și dragoste pentru familia ortodoxă.
Am fost nevoiți să creștem preţul revistei, însă doar pentru a acoperi efectul noilor impozitări, atât la nivelul nostru, cât şi al tipografiei. Problema este însă că pentru tipografie devine aproape imposibil să mai tipărească revista la un preţ atât de mic, în condiţiile în care tirajul a scăzut drastic. Aşa că, chiar şi numai pentru a putea merge mai departe, ar trebui să revenim la cel puțin 10 000 de exemplare distribuite lunar.
Aşadar, vă rugăm să ne sprijiniţi, cum puteţi, cu convingerea că revista aceasta nu ne aparţine nouă, ci întregii noastre comunităţi şi reprezintă un strigăt în pustia lumii noastre, o chemare la deşteptarea noastră în Hristos, la o viaţă creştină mai sănătoasă, mai conştientă, la rugăciune şi mărturisire.
Poate că unii dintre dumneavoastră puteţi să donaţi lunar o mică sumă, alţii poate cunoaşteţi pe cineva cu dare de mână care ne poate ajuta. Iar cei mai mulţi dintre noi putem face un gest sinplu, dar cu mare valoare: să dăruim un abonamet cuiva despre care știm să s-ar folosi din citirea revistei.
Şi nu în ultimul rând vă rugăm să ne pomeniţi în rugăciunile voastre, căci, până la urmă, acesta este lucrul cel mai important. Vă cerem ajutorul nu ca pe un simplu gest de binefacere, ci ca pe o mărturisire la care suntem chemați fiecare dintre noi în aceste vremuri tulburi. Nădăjduind că şi noi ne vom număra printre cei „șapte mii care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal” Cf. Romani 11:4, spunem împreună cu Proorocul David: „A venit vremea să lucreze Domnul” Psalmul 118: 126.”
Virgiliu Gheorghe Vlăescu