Arhimandritul Gavriil Urghebadze ­este unul dintre cei mai cunoscuți monahi din Georgia. S‑a născut pe 26 august 1929 în Tbilisi. La 16 ani a început să lucreze ca paznic al catedralei Sioni, iar mai târziu ca citeț. În ianuarie 1955 a fost hirotonit diacon, apoi a fost tuns monah în mănăstirea Moțameta din Kutaisi, iar după trei zile – ieromonah. În anul 1971, a fost numit preot la mănăstirea Samtavro și la seminar, drept locuință primind un vechi turn. 
A dobândit de la Dumnezeu darul înainte‑vederii şi al nebuniei întru Hristos. În ultimii ani ai vieții sale pământeşti, părintele Gavriil s‑a îmbolnăvit grav de edem. Pe lângă aceasta, și‑a rupt și un picior, și de atunci până la adormirea sa, timp de un an și jumătate, a zăcut în pat neputând să meargă. 
Părintele Gavriil a adormit în pace pe 2 noiembrie 1995. Potrivit ultimei sale dorințe, a fost îngropat în curtea mănăstirii Samtavro, învelit într‑o pânză de sac, după o veche tradiție monahală. Potrivit voii sale, următoarele cuvinte s‑au scris pe piatra de mormânt: Adevărul e în nemurirea sufletului. Gavriil monahul.
Arhimandritul Gavriil (Urghebadze) a fost cano­nizat în ziua de 21 decembrie 2012, fiind trecut în Sinaxar cu numele de: „Sfântul Gavriil Mărturisitorul, cel nebun întru Hristos”, cu zi de prăznuire pe 2 noiembrie – ziua adormirii sale.