Vă prezentăm în exclusivitate un fragment din noua apariție: „Răsplata iubirii” – Sfântului Daniil Katunakiotul:
„Rugăciunea minții (numită și rugăciunea inimii) presupune și un anume aspect contemplativ, o anumită treaptă a vederii duhovnicești. De aceea, toți cei ce au încercat înainte de partea practică (a făptuirii) să ajungă la contemplație (vederea duhovnicească) au căzut în rătăcire într-un chip foarte vrednic de milă, dat fiind că „fapta (înfăptuirea poruncilor) este cheia de boltă a vederii duhovnicești”.
Cât privește partea practică, care e necesar să premeargă vederii duhovnicești, cel ce își dorește a dobândi lucrările Sfântului Duh trebuie să îmbrățișeze partea aceasta a înfăptuirii poruncilor cu nemăsurată devoțiune și, după înfăptuire, va putea fără grijă să se ferească de capcanele cele nematerialnice ale vrăjmașului, dar, de asemenea, fără călăuză se poate afla iarăși în -primejdie.
Care sunt condițiile practice, recomandate de Sfinții Părinți, pe care trebuie să le împlinim?
Cea dintâi și cea mai însemnată e lepădarea de lume și de lucrurile din lume.
A doua – supunerea desăvârșită față de un părinte duhovnicesc încercat.
A treia – tăierea întru toate a voii și cugetului proprii.
A patra – răbdarea ispitelor, pe care demonul le aduce, fie prin oameni, fie prin boli, fie prin acuze
și defăimări.
A cincea – păstrarea cu acribie a rânduielii de mănăstire, adică a sfintelor slujbe, a canonului de
obște, a mătăniilor și a privegherilor.
A șasea – spovedania curată.
A șaptea – credința și afierosirea desăvârșită față de părintele duhovnicesc.
Toate acestea, odată înfăptuite, aduc sărăcia cu duhul, adică fericita smerenie, plânsetul cel
aducător de bucurie, multa blândețe, prin care sunt puse în lucrare în chipul înșirat de Fericiri, cărora
le urmează însetarea după dreptate, adică dorința nemăsurată de a lucra și dobândi toate virtuțile.
Odată împlinite acestea, se va ajunge la curăția inimii, după cuvântul: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că
aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Mt. 5, 8).
Când omul va ajunge la curăția inimii, de-abia atunci va înceta partea practică și va începe cea
contemplativă. Atunci prin rugăciunea cu mintea se petrec acele semne și lucrări ale Sfântului Duh de
care ai amintit mai sus, adică „la unii se arată ca o lumină ce răsare, la alții, ca o veselire amestecată cu
înfiorare, la alții, ca bucurie, la alții, ca un amestec de desfătare și teamă” și celelalte, în privința cărora
toți Sfinții Părinți sunt de acord.
Pentru ca omul să ajungă la starea de desăvârșire, celor de mai sus le vor urma trei lucruri
anume: cel dintâi se numește harul luminător, al doilea, curățitor și al treilea, desăvârșitor. Harul
luminător și cel curățitor au legătură cu partea practică (a înfăptuirii), iar cel desăvârșitor, cu cea a
contemplației (vederii duhovnicești).
Harul luminător îi luminează pe cei începători, întărindu-i în frica de Dumnezeu, în ascultare,
îndolierea și plângerea (după Dumnezeu), în simplitate, tăcere, blândețe, râvna în rugăciune și în alte
fapte bineplăcute lui Dumnezeu.
Harul curățitor îndepărtează urâtele patimi sufletești și trupești, preface mânia și pofta, alungă
blestemata de îngâmfare, curățește inima și o face gata de primirea în ea a Duhului Sfânt, după
cuvintele: „Vom veni şi vom face locaş la el” (In. 14, 23) și „fără a ne îndumnezei nu e cu putință nici a
ne mântui”, și, într-un cuvânt, unul care a ajuns aici se face împlinitorul prea-adevărat al poruncilor lui
Dumnezeu și al rânduielilor evanghelice.
Iar harul desăvârșitor, privitor la partea contemplativă (a vederii duhovnicești) îl reașază pe nevoitor
în starea de om ceresc și înger pământesc, adică îl ridică în sfera cea mai înaltă și îi îngăduie să fie părtaș harismelor mai presus de fire ale Sfântului Duh, făcându-l sfânt, nepătimitor, văzător cu duhul,
văzător al celor viitoare și prieten preaadevărat al lui Dumnezeu, dăruindu-i starea la care au ajuns
Sfinții noștri Părinți și Dascăli, care s-au învrednicit a săvârși semne și minuni.”