Părintele Justin și Adevărul
„În Mănăstirea Petru Vodă am trăit alături de Cuviosul Arhimandrit Justin Pârvu nu doar încercările propriei deveniri întru Hristos, ci şi cele mai tulburătoare evenimente ale mult încercaţilor ani 1999-2013. Durerile şi zbaterile lumii acelor ani le-am analizat împreună, pe cât s-a putut, încercând, alături de sfinţia sa, să înţeleg, să îmi asum şi să fac mai mult pentru Creştinism şi pentru Neam. Lucrător din plin al darului unei părinţii cereşti, Sfântul Justin cel Mare ne-a purtat paşii către Dumnezeu şi către comuniunea tuturor Sfinţilor, nouă, celor ce ne-am asumat crucea vieţuirii alături de sfinţia sa în această binecuvântată obşte. Din primele zile s-a pus problema expresiei comorii de înţelegeri şi trăiri primite de la Dumnezeu de către Părintele Justin Pârvu. În mod evident, Părintele primea răspunsurile şi desluşirile şi soluţiile dumnezeieşti la încercările prin care acest popor şi întreaga Creştinătate trecea, iar exprimarea lor l-a numărat în rândul Ucenicilor lui Hristos.
Mântuitorul a spus Sfinţilor Apostoli, la Cina cea de Taină, înainte de Sfintele Sale Patimi:
„Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.” (Ioan 15:18-20) Iar fariseilor care nu puteau primi cuvântul propovăduit de Dumnezeu Cuvântul le-a zis: „Voi căutaţi să Mă omorâţi fiindcă cuvântul Meu nu încape întru voi.” (Ioan 8:37)
După 1990, Biserica din România s-a confruntat cu mari şi grele încercări, care abia dacă se puteau intui în ultimii ani ai comunismului. Pe de o parte, sute şi mii de călugări şi zeci de mii de mireni trecuseră prin iadul temniţelor şi dădeau mărturia cea bună a unei vieţi răstignite împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos. Pe de altă parte, sute de clerici (şi, din păcate, şi mulţi episcopi ai Sinodului Bisericii) fuseseră colaboratori ai Securităţii statului comunist şi prigoniseră, prin delaţiunile lor, însăşi Biserica pe care o slujeau, adică însuşi Trupul lui Hristos. Iarăşi, pe de altă parte, milioane de români, făcuseră, mai mult sau mai puţin conştient duplicitar, compromisul de a se pune în slujba maşinăriei satanice a comunismului în România; mulţi dintre aceştia au prigonit credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos şi Biserica Ortodoxă în multe feluri, ani de-a rîndul, pentru putere, influenţă, slavă deşartă sau chiar pentru bani. Din cauza acestora, care rămăseseră în structurile puterii după 1990, foarte mulţi dintre clerici s-au temut să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu.
Iarăşi, milioane de oameni voiau să se întoarcă la Hristos pe Care şi-au dorit să-L cunoască, dar în afară de cuvântul de la predici şi de la spovedanie, aproape că nu aveau unde să-L găsească. O parte dintre vrednicii părinţi cărturari au tipărit în acei ani zeci şi sute de mii de cărţi de învăţătură creştină, dar acestea ajungeau mai puţin pe tarabele de carte, iar dacă ajungeau, erau marginalizate de titluri şi autori astăzi cu totul uitaţi, însă la modă şi promovaţi. Peste toate, începuse o sărăcire violentă a populaţiei, o luptă pentru supravieţuire cum această Ţară nu cunoscuse vreodată şi începutul unei descreştinări sistematice, mult mai perfidă şi mai eficientă decât fusese cea a primelor decenii de comunism. La acestea se adaugă şi alte încercări venite peste Biserică şi peste Neam pe care cuvântul nu le poate surprinde acum.
A sta neclintit, a spune adevărul, a face apel la raţiune, la credinţă, la Tradiţie, la valorile fundamentale ale unui popor, era, pentru aceea, un gest revoluţionar care nu putea să fie trecut cu vederea. Şi aşa cum au suferit Mântuitorul, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Proroci, Sfinţii Mucenici, Drepţii şi Cuvioşii de-a lungul unei întregi istorii, tot la fel i-a fost dăruit şi Părintelui Justin Pârvu să sufere împreună cu cei ce sufereau pentru adevărul Credinţei.
Imediat după 1990, Părintele Justin a încercat, cu câțiva ucenici, să spună într-o revistă intitulată “Credinţa Neamului” câteva adevăruri fundamentale despre Biserică, Neam şi Ţară, despre persecuţia care tocmai se încheiase şi despre cea care începea să se manifeste sub noi forme. Au fost două sau trei interviuri care au tulburat pe foarte mulţi atunci, în 1990 şi 1991, iar Părintele, văzând cât sunt de neputincioşi mulţi din Biserică să primească Adevărul, a renunţat pentru o vreme să se mai exprime în public. Chiar unii din cei ce se socoteau a-i fi ucenici s-au depărtat de el, iar alţii au încercat să-l facă să-şi înmoaie cuvintele şi percepţia realităţii.
Ce putea marele duhovnic să facă? Să mărturisească altceva decât Adevărul care i se dăruia în rugăciune şi în Sfintele Taine? Era exclus, pentru oricine se află în comuniune permanentă cu Mântuitorul Hristos. Să continue să se exprime public riscând să provoace valuri care să ducă la tulburări cu neputinţă de oprit, ale căror consecinţe ar fi putut fi însăşi primejduirea Bisericii, a Poporului Român sau a Ţării? Nici aceasta nu se putea face. Soluţia marelui duhovnic a fost amânarea exprimării publice. Până atunci, precum însuşi mi-a spus la prima noastră întâlnire, soluţia a fost răspândirea cuvântului de la om la om, prin puterea Sfintelor Taine ale Bisericii. Zeci de mii de români l-au vizitat în acei ani binecuvântaţi ce au urmat punerii pietrei de temelie a Mănăstirii Sfinţilor Arhangheli şi a Sfinţilor Mărturisitori din închisori. Media celor ce îi treceau pragul de-a lungul unei zile era cuprinsă între 500 de oameni (în timpul anului), până la 2-3000 în Duminici, în sărbători sau în cele 2-3 luni de vară. Sigur că mulţi reveneau, însă putem afirma fără putinţă de greşeală că anual mai mult de 100.000 de români veneau să-l vadă pe Părintele Justin Pârvu.
O altă soluţie de exprimare a Adevărului a fost în predicile rostite în mănăstirea Petru Vodă. Multe dintre gândurile Părintelui Justin, exprimate prin cuvintele celor ce predicau în mănăstire, au fost publicate, începând cu anul 2000, într-o foaie (care iniţial a avut 4 pagini, apoi 8 pagini) intitulată „Glasul creştinului”, care apărea săptămânal în câteva mii de exemplare şi care se distribuia gratuit. Începând cu toamna lui 2003, aceasta s-a transformat într-o revistă lunară, ceva mai consistentă, şi ca volum de informaţii, şi ca număr de pagini, intitulată „Glasul monahilor”. După câţiva ani de apariţie, apariţia ei a fost suspendată în anul 2006, ca urmare a încercării unora din mai-mari de a-l elimina pe Părintele Justin de la conducerea mănăstirii. Au fost câţiva ani grei, în care rugăciunea Părintelui Justin a biruit încercările vremurilor şi glasul său, în cele din urmă, s-a putut auzi din nou cu tărie.
După anul 2003 au mai fost şi alte interviuri ale Părintelui, apărute în diferite reviste locale sau naţionale, care atingeau problemele momentului şi anunţau altele despre care până atunci nu se vorbea. Mulţi dintre colegii lui de suferinţă pentru crezul creştin pot da mărturie că glasul vizionar al Părintelui Justin a fost cea mai autoritară voce din interiorul Bisericii, o autoritate cu care nu el însuşi, ci Dumnezeu l-a investit. Cuvântul său a fost, după anul 2000, întotdeauna cu putere şi cu un ecou din ce în ce mai mare la nivelul Bisericii şi al Ţării. Pentru aceea nici nu a dorit să se expună până când nu a avut încredinţare de la Dumnezeu că poate să grăiască tuturor.
Începând cu anul 2008, revista mănăstirii a reapărut, sub titlul „Atitudini”. Din acelaşi an, Părintele Justin a deschis larg uşa chiliei ziariştilor care l-au căutat pentru a-i lua interviuri. Pentru prima dată după 1990, un mare păstor de suflete, cu o autoritate de necontestat la nivelul Bisericii şi al Ţării, spunea lucrurilor pe nume, fără ocoliş, şi vorbea de la Dumnezeu şi despre cele ce urmau să se întâmple, avertizînd pe cei cu mintea trează despre soarta Neamului, a Ţării şi a Lumii. Tocmai pentru aceea, numărul ziariştilor care au fost dispuşi să-şi riște meseria publicând cuvintele insuflate de Dumnezeu ale Părintelui Justin nici nu a fost foarte mare.
S-ar putea număra pe degete numele ziariştilor ce l-au căutat pe Părintele Justin pentru a-i face cu adevărat cunoscută opinia cu privire la diferitele evenimente bisericeşti, sociale şi politice din ultimii cinci ani de viaţă ai săi într-un mod impecabil deontologic, complet ca substanţă, implicat şi asumat. Între aceştia, prin longevitate şi profesionalism de calitate, ziaristul Victor Roncea se înscrie la loc de frunte, în pofida perfidelor şi sistematicelor atacuri ale duşmanilor Ortodoxiei asupra persoanei sale şi asupra celor publicaţi şi a lucrurilor valoroase publicate şi realizate de el. Interviurile şi publicistica sa închinate Părintelui Justin Pârvu şi Mănăstirii Petru Vodă au reprezentat un vârf de lance al luptei purtată de marele nostru duhovnic pentru biruinţa Crucii în lumea românească contemporană.
Profesionalismul s-a dovedit şi prin imparţialitatea cu care a oferit în egală măsură o voce şi mănăstirii Petru Vodă, principala ctitorie a Părintelui, precum şi celorlalte ctitorii ale sale, precum mănăstirii de maici Paltin, schitului Aiud, mănăstirii Poarta Albă şi celelalte, sprijinind şi ante, şi post-factum toate acţiunile spre cinstirea memoriei şi lucrării Cuviosului Justin Pârvu.
Volumul de faţă conţine interviuri şi cuvinte care au scris istorie în România anilor 2008-2013. Aceste puţine cuvinte, deşi au adus în viaţa lui Victor Roncea şi a familiei sale încercările răstignitoare ale unei cruci la care nimeni nu s-ar fi gândit vreodată, au fost şi rămân pilonii de rezistenţă ai unei Românii creştine aflată în vâltoarea unei lupte asumate de Mântuitorul Iisus Hristos şi de toţi cei ce Îi urmează astăzi pentru mântuirea acestui popor şi a acestei lumi. Purtarea acestei cruci i-a fost, cum însuşi mărturiseşte, o onoare deosebită, emoţionantă şi care îşi reînnoieşte puterea şi prin faptul că Părintele Justin este o prezență continuă în viața lui prin multele minuni pe care le face cu aceeași dragoste nețărmurită pe care i-o cunoaștem cu toții, cei care am stat la picioarele Sfinției Sale.
Dumnezeul cel în Treime slăvit, pentru rugăciunile Prea-sfintei Fecioare Maria, ale Sfinţilor Arhangheli, ale Sfinţilor din închisorile anti-hriste şi ale Cuviosului Justin Pârvu să semene în sufletele celor ce vor citi sămânţa roditoare a Cuvântului Său, pentru biruinţa Crucii şi mântuirea celor ce Îl iubesc.”
Monahul Filotheu Bălan