Pr. Alexandru Torik

Trecuseră aproape doi ani de la prima vizi­tă în Sfântul Munte. Câtă apă cursese pe gârlă de atunci şi câte se mai întâmplaseră între timp!..
În primul rând, anul acesta, de Paşti, Preasfinţitul M. l‑a făcut protosinghel pe părintele Flavian, întrebând în glumă: „Să te facem şi stareţ la vreo mănăstire acum, părinte?” Dar, la vederea spaimei din ochii noului protosinghel, arhiereul a râs: „Nu te teme! Stai în cătunul tău, că ai deja acolo mănăstirea ta!”

Sigur, vlădica o avea în vedere pe sora Klavdia, care se mutase de curând în noua casă parohială ca s‑o mai ajute pe maica Serafima. Da, da, da! Aţi ghicit! E vorba de draga noastră Klavdia Ivanovna care, după căsătoria Katiuşei cu Igor – pilotul – şi plecarea tinerilor la locuinţa de serviciu a soţului, a renunțat la lume şi s‑a mutat în „aşezământul” nostru.
Însuşi vlădica M. a tuns‑o în monahism. La fel şi sora Galina, care plecase de la mănăstirea aceea renumită din eparhia vecină, distrusă complet de lupta împotriva cipurilor, paşapoartelor biometrice, telefoanelor mobile, propagandei de­spre „sfinţenia” ţarului Ivan cel Groaznic şi alte atribute standard ale „zeloţilor” din Rusia.

Fierbând în suc propriu la acea mănăstire mai bine de un an şi jumătate şi făcându‑i‑se silă de atâta „iubire creştină” arătată de „râvnitorii ortodocşi”, Galina fu pedepsită cu izolarea timp de două săptămâni pentru că refuzase să le bage pe gât pelerinilor nişte broşuri denigratoare la adresa ierarhiei bisericeşti.

Refuzul ei fu privit de conducerea mănăstirii ca neascultare faţă de „binecuvântarea duhovnicului”. După ce‑şi „ispăşi pedeapsa”, Galina plecă din mănăstire pe furiş, într‑o rasă ruptă şi cu propriul paşaport sustras de la cancelaria aşezământului.

Prima maşină pe care o opri în drum – a spus că nu are nici un ban şi a rugat să fie dusă oriunde va voi Domnul – se dovedi a fi a arhitectului Nikolai Timofeevici Babuşkin, prieten apropiat şi enoriaş al lui Flavian. După ce o lăsă pe sora Galina să plângă pe săturate pe bancheta din spate a vechiului Volvo, milostivul Nikolai o hrăni cu sandvişuri şi‑i dădu să bea cafea din termos. După câteva ore de mers lin, i‑o „înmână” pe fugară părintelui Flavian.

Galina fu spălată în baia rusească a lui Semion, îmbrăcată în rasa maicii Klavdia (croită special pentru noua purtătoare), cazată în noua casă parohială, alături de chilia maicii Serafima şi i se propuse să stea o perioadă acolo, ca să se gândească la viitor.

Timp de două săptămâni, Galina nu făcu decât să doarmă şi să mănânce, precum şi să meargă la toate slujbele monahale şi parohiale, vorbind mult cu maica Serafima. După aceea, prinzându‑l în curte pe părintele Flavian, căzu în genunchi în faţa acestuia şi declară că va părăsi acel loc doar cu picioarele înainte. Flavian oftă, îşi făcu semnul crucii şi zise: „Doamne, miluieşte‑mă pe mine, neputinciosul!” Apoi o binecuvântă pe femeie să rămână. Aşa ajunse Galina să fie cea de‑a treia „vieţuitoare” a aşezământului lui Flavian.

Traducere: Eugen Diaconu