*Update:
Dragi cititori, vă punem la dispoziție un fragment din prologul volumului 2 al romanului „Iannis, cel nebun pentru Hristos” ce urmează să apară la editura Sophia:
„În timp ce selectam textele referitoare la Ioannis cel nebun pentru Hristos cu intenția de a le structura, se contura tot mai clar chipul pe care Dumnezeu îl alege spre a‑l învăța și educa pe om. E adevărat că învățătura teologică, vrednică de invidiat, a acestui om sfânt vădește nevoia imperioasă a reevaluării catehezei creștine și a reîntoarcerii acesteia pe căile încercate ale veacurilor primare.
Cuvântul lui Ioannis cel nebun pentru Hristos ne transpune în epoci în care relația omului cu Dumnezeul Treimic alcătuia principalul element al vieții cotidiene a creștinilor, care orânduia viața în acord cu poruncile cuvântului evanghelic și asigura, totodată, fundamentul care, primordial, face din creștin un prieten al lui Hristos; convertea radical mersul societății, conferindu‑i dinamica aceea care face ca minunea să fie un simplu dat al vieții cotidiene; dezlega problemele prin puterea iubirii; așeza legea lui Dumnezeu deasupra tuturor; oferea pregustări paradisiace…
Așa cum am subliniat și în prologul primului volum, nebunia pentru Hristos „a constituit dintotdeauna, pentru Biserica Ortodoxă, unul dintre cele mai frumoase capitole ale Sinaxarului fără de număr al sfinţilor ei. Un capitol al mântuirii, plin de învăţăminte, ce ne arată în esență că dreptatea şi judecata lui Dumnezeu diferă foarte mult de cele ale oamenilor”.
Nu ne‑am putut imagina atunci că „pietricica” adăugată acestui capitol – cum de altfel am afirmat în nota introductivă –, istorisirea, împărtășită nouă de un levit smerit al Evangheliei, avea să fie la fel de însemnată și deosebită. Nici nu ne‑am închipuit unde avea în cele din urmă să ne conducă întâlnirea cu acest părinte ascet. Căci, e‑adevărat, întâlnirea cu el a adus în avanscenă viața lui Ioannis cel nebun pentru Hristos, cunoscut printre vecinii din cartierul său drept Iannis cel nebun.
Și aceasta a contribuit la răscolirea conștiințelor creștine „adormite”, mai ales a celui ce scrie, ajutându‑ne să ne apropiem diferit de semenul nostru. Să așezăm ca prioritate în viața noastră pe Hristos, odată cu înfăptuirea și respectarea voii Sale.
Viața simplă a lui Ioannis cel nebun pentru Hristos ne învață că toate, într‑adevăr, toate, bunii mei creștini, câte se petrec în jurul nostru privesc nemijlocit relația binecuvântată a omului cu Dumnezeu, care, după cuvântul Apostolului Pavel, are întotdeauna ca temei iubirea și ca năzuință, mântuirea sufletului.
Istorisirile izvorâte din strânsa relație a lui Iannis cel nebun cu oamenii care l‑au cunoscut întregesc prezentarea sfintei sale vieți. Totodată însă începe pentru noi toți, care l‑am întâlnit și am vorbit cu el – fie și prin intermediul acestui părinte ascet –, să se contureze profilul unei călătorii la care suntem invitați de el. O călătorie diferită, inedită, ce va avea drept călăuză legea Dumnezeului Treimic și învățăturile Domnului. O călătorie a nădejdii și bucuriei, la care vă dorim din inimă să fiți dimpreună‑călători.
Pentru cititorii care nu s‑au bucurat de lectura primului volum, vom cita un fragment caracteristic din prolog, ce ar putea foarte bine reprezenta introducerea pentru cel de‑al doilea volum.
Istorisirea „se îndreaptă asupra unui nebun pentru Hristos, care a trăit în zilele noastre într‑unul dintre cartierele mohorâte, mărginaşe şi înstrăinate ale Athenei. Acolo unde uşile oamenilor erau ferecate aproapelui și viaţa cotidiană se scurgea monoton, în spiritul cunoscutei expresii «mă doare‑n cot de celălalt», al slavei deşarte şi nepăsării faţă de semeni, dovadă a supremației dobândite de patimile egocentrice din ziua de azi.
Aşadar, în acest cartier, neîndoielnic asemănător tuturor celorlalte, până şi cu al oricăruia dintre noi, fie că trăim în oraş, fie la țară, a fost de‑ajuns nebunia unui om, următor lui Hristos, spre a se săvârși dulcea revoltă. Şi e dulce pentru că este ceva deosebit, unic şi bineînțeles original – revolta ce rupe legăturile demonice ale sufletelor de astăzi înrobite şi alipite – potrivit mărturiei obşteşti – de lucrurile trecătoare şi neînsemnate, potrivindu‑le pe «frecvenţa» cerului şi a «pulsaţiilor» mântuitoare, dătătoare de viaţă și slavoslovitoare ale Dumnezeirii Treimice, îmbrăcându‑le cu mărinimia ortodoxă şi dragostea dezinteresată, cu sinceritatea şi nevinovăţia, cu răbdarea şi îngăduinţa, cu jertfirea de sine, smerenia şi pocăinţa. Căci numai în aceste veşminte sufletul se poate înfățișa la masa necurmată, de zi cu zi, a bunătăţilor cereşti, pe care Domnul o dăruieşte cu îndestulare”.”