Cum să ne încredinţăm voii lui Dumnezeu
Viitorul ne este necunoscut. De aceea, trebuie să încredinţăm totul voii lui Dumnezeu şi să ne rugăm pentru aceasta: „Fie voia Ta, Doamne, cu noi şi cu copiii noştri!”
Credinţa are putere să îţi dea linişte; pentru credinţă este lăudat şi Avraam: după atâtea făgăduinţe despre sămânţa lui, Domnul îi porunceşte să I-l aducă pe Isaac jertfă. Cât de greu i-a fost să facă asta inimii de părinte, mai ales cu singurul copil! Credinţa a biruit însă dragostea de fiu prin supunerea faţă de voia lui Dumnezeu – iar sfârşitul este ştiut de toţi.
Domnul să vă dea să găsiţi odihnă în credinţă şi în supunerea faţă de voia Lui!
De ce nu trebuie să ne tulburăm când ne pregătim pentru Taina Împărtăşirii
Te-ai pregătit să te împărtăşeşti în Săptămâna Mare cu Sfintele lui Hristos Taine, şi ai fost tulburată că te-ai pregătit prost, te-ai rugat puţin şi cu împrăştiere, nedumerindu-te cum să te apropii de înfricoşătoarea Taină după un asemenea hal de pregătire, că n-ai făcut nici măcar o singură rugăciune osârdnică, nici măcar o singură faptă bună, că pocăinţa ta este atât de rece şi neglijentă, şi aşa mai departe. Tu nu vezi că tulburarea aceasta vine de la cel potrivnic şi că aşa nu vei putea avea niciodată pace? Credeai că dacă te pregăteşti bine te vei putea împărtăşi cu vrednicie? Greşeşti: oricât -ne-am pregăti, cu vrednicie tot nu ne putem împărtăşi. Numai conştiinţa propriei nevrednicii, inima înfrântă şi smerită sunt primite de Dumnezeu, Care, din negrăita Sa bunătate şi milostivire, ne învredniceşte de această mare Taină.
Eu sunt încredinţat că doreai cu adevărat să te pregăteşti bine pentru ea, dar aici s-a amestecat şi nădăjduirea în sine: nevăzându-te în stare să împlineşti cutare sau cutare lucru, nu te-ai smerit în neputinţa ta, şi atunci vrăjmaşul a năvălit asupra ta cu tulburarea, în care nu este pocăinţă, nici smerenie, nici tihnă.
Când spunem nu numai cu gura, ci cu simţirea inimii: Fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea, roada va fi inima înfrântă şi smerită, pe care Dumnezeu nu o va urgisi.
Dacă însă n-aţi simţit înăuntrul dumneavoastră nici asta, ci, dimpotrivă, aţi simţit uscăciune şi răceală, nici atunci nu trebuie să vă tulburaţi, ci să vă smeriţi. Când ne tulburăm, nici un folos nu căpătăm. Şi de Rugăciunea lui Iisus, pe care o aveai, stând de vorbă cu unul şi cu altul, te-ai depărtat. Este limpede că, îngâmfându-te fără să bagi de seamă din pricina rugăciunii, ţi s-a arătat spre folosul tău neputinţa ta, ca să te smereşti.
Cine foloseşte această sabie duhovnicească a Rugăciunii lui Iisus trebuie să fie smerit, fiindcă doar atunci sunt bătuţi de ea vrăjmaşii – altminteri, mulţi cad în înşelare nevindecată…
Cum să ne atragem milostivirea dumnezeiască
Pătrundeţi în lucrarea inimii şi a minţii voastre şi vedeţi: nu se află cumva acolo păreri înalte despre sine în cele duhovniceşti sau lumeşti? Nu-i defăimaţi cu gândul pe alţii? Dacă simţiţi asemenea păreri, străduiţi-vă să le alungaţi din inima voastră şi să nu le lăsaţi loc acolo. Dacă reuşesc să se furişeze, Dumnezeu, ca pedeapsă pentru tovărăşia cu ele, îngăduie uneori căderea în păcate, care aduce mustrări de conştiinţă. Să aveţi împreună-pătimire faţă de aproapele ce are nevoie de ajutorul vostru, să nu-i lăsaţi nesprijiniţi, pe cât vă stă în putere, pe cei săraci, orfani şi nevoiaşi. Toate acestea vă vor atrage milostivirea dumnezeiască.