,,M-am apropiat de sfânt cu teamă și admirație, dar, după puțin, fiindcă era atât de familiar, căpătam curaj și simțeam că pot să-i vorbesc pe deplin liber. Întotdeauna mă primea cu gingășie și iubire.
Sfântul nu rostea niște cuvinte la întâmplare spre a mângâia, ci dădea glas voii dumnezeiești, fiind unit mereu cu Domnul și ca atare mai presus de greșeală.
Se apleca asupra fiecăruia dintre noi cu o grijă aparte și iubire nemărginită, câștigându-ne pe dată încrederea. Era foarte blând și plăcut, asemenea unei adieri de dimineață. Un mare dar făcut de Dumnezeu omului contemporan aflat în confuzie si necazuri! Socotesc că milioane de oameni îl pomenesc zilnic, fiindcă le-a înrâurit viața într-un chip de neuitat”…
Da, s-au scris multe cărți despre viața și harismele Sfântului, încă dinainte cu ani buni de a fi fost canonizat. După sutele de mărturii citite ori auzite cu urechile mele de la oameni care l-au cunoscut in carne și oase, încă mă uimește să citesc că a sunat în momentul critic pe cineva căruia ulterior i-a cerut numărul de telefon, căci de fapt nu îl avea, ori că a descris în detaliu și cu o precizie incredibilă locuri prin care nu pășise vreoodată.
O carte luminoasă ca o zi de duminică, plină de duioșie si recunoștință, despre harismele smerite ale unui Om-Duminică, pe care este cu neputință să îl mai uiți…
Text preluat de la Cosmina Tămaș