“Cu toții ne dorim copii liniștiți, zâmbitori și echilibrați. Însă, în tumultul vieții de zi cu zi, observăm uneori la cei mici stări de agitație, mici gesturi involuntare sau o tristețe nefirească pentru vârsta lor . Recent am citit o lucrare de referință care mi-a oferit o perspectivă profundă și plină de blândețe asupra acestor provocări: „Nervozitatea la copii și adolescenți”, scrisă de dr. Dmitri Avdeev, unul dintre cei mai cunoscuți psihiatri și psihoterapeuți creștini ai Moscovei.
Ceea ce face ca această carte să fie specială este felul în care autorul împletește rigurozitatea științei medicale cu perspectiva duhovnicească a problemei, cautând să înțeleagă unitatea indisolubilă dintre trup și suflet.
Comunicarea dintre suflet și trup
Știm cu toții, din propria experiență, că atunci când suntem supărați, corpul ne trădează imediat: inima începe să bată mai tare, respirația se accelerează, palmele transpiră. Dacă noi, ca adulți, simțim această legătură atât de puternic, imaginați-vă cât de vulnerabili sunt copiii.
Dr. Avdeev ne explică faptul că multe dintre problemele pe care le vedem – de la ticuri (acele clipiri sau mișcări rapide ale mușchilor) și bâlbâială, până la enurezis sau dificultăți de concentrare la școală – sunt, de fapt, mesaje ale sistemului lor nervos. Uneori sunt întârzieri firești în dezvoltare, alteori sunt „somatizări”, adică modul în care corpul lor strigă după ajutor în fața stresului.
Familia: Oaza de liniște sau sursa neliniștii
Un aspect care m-a pus pe gânduri este ideea că starea psihică a copilului este o oglindă a atmosferei din casă. Dr. Avdeev subliniază că nervozitatea nu este mereu o boală în sens clinic, ci adesea o reacție la ceea ce se întâmplă între noi, părinții.
Conflictele nerezolvate, inconsecvența în educație sau, cel mai dureros, lipsa de iubire, sunt semințele neliniștii lor. Din perspectivă ortodoxă, autorul ne invită la un exercițiu de sinceritate: cum se răsfrâng „bolile” sufletului nostru – mânia, mândria sau nerăbdarea – asupra copiilor noștri? Este o invitație la autovindecare pentru a le oferi lor o bază solidă.
Etapele creșterii și provocările lor
Dr. Avdeev ne poartă prin fiecare etapă, oferindu-ne repere prețioase:
- În primii ani: Plânsul sau irascibilitatea pot fi primele semne ale nevoii de structură. Disciplina blândă și un program stabil de somn și masă nu sunt constrângeri, ci fundamente ale stabilității lor psihice.
- Anii de școală: Suntem avertizați asupra „cursei” pentru performanță. Goana după note mari poate duce la astenie și oboseală cronică. În plus, ecranele și jocurile video sunt identificate ca factori care „bombardează” atenția și cresc agitația.
- Adolescența: Acea „furtună” interioară unde se dau bătălii de valori. Autorul ne îndeamnă să fim aproape de ei prin dialog și rugăciune, nu prin critică aspră, mai ales când vedem semne de izolare sau tristețe patologică.
Câteva gânduri de pus în practică
La finalul lecturii, rămânem cu câteva recomandări concrete, pline de bun simț și dragoste:
- Protejarea spațiului mental: Să limităm accesul la tehnologie pentru a lăsa mintea să se odihnească.
- Tonul vocii: Să cultivăm răbdarea și acea blândețe în voce care poate liniști cel mai agitat spirit.
- Respectul față de copil: Să evităm pedepsele care umilesc, deoarece acestea nu corectează, ci frâng spiritul firav al copilului.
Concluzia de suflet pe care Dr. Avdeev ne-o lasă este una plină de speranță: sănătatea psihică a copilului depinde de pacea noastră sufletească. Medicina modernă are rolul ei esențial și nu trebuie ignorată atunci când simptomele o cer, însă „pastila” doar calmează simptomul. Adevărata vindecare a sursei vine din dragostea profundă, din credință și din acea liniște pe care doar noi o putem cultiva în căminul nostru. Cartea este parte din Colecția Psihoterapia Ortodoxă a Editurii Sophia și este disponibilă aici.
Să fim, așadar, paza bună a inimilor copiilor noștri!“
Articol de Despina Lador