„Într-o toamnă, in vremea liceului, unul dintre profesori ne-a intrebat pe fiecare in parte ce carte am citit in vacanța de vară (da, pe atunci majoritatea liceenilor citeau dincolo de bibliografia obligatorie). Am răspuns simplu că citisem cartea ,,Înger luptător”. Ce stiam despre autoare? Doar ca primise in 1938 premiul Nobel pentru literatură. Presupoziția profesorului a fost că acea carte, absolut anonimă, cu puternice note biografice, despre un misionar creștin din China nu avusese cum să îmi placă. Ba îmi plăcuse.
Acum, după aproape 30 de ani, in care lecturile mele s-au îmbogățit substanțial, s-a întâmplat să citesc ,,Îngerul din mahala”, o carte cu iz de alt veac, și care îmi amintește oarecum de cartea despre care pomeneam mai sus, prin atmosfera marcată de misionarismul social-religios specific societății americane de la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX. Autoarea cărții, Grace Livingston Hill nu se numără printre premianți Nobel, nu am cunoștință să figureze în nicio bibliografie școlară și nu sunt mulți cititorii zilelor noastre care ar alege un asemenea titlu pentru lecturile lor de vacanță.
Totuși, timpul petrecut în fața unei astfel de cărți este un timp câștigat, fie și numai pentru portretele realiste, atât de convingător conturate de autoare, ca să nu mai pomenesc de pasajele descriptive meticulos alcătuite sau de atenția sporită pentru detalii.
Se pare că numeroasele cărți semnate de această autoare sunt rodul unei conștiințe misionare fervente. Dar bucuria cititorului care se află în fața unor personaje cu principii dintre cele mai înalte nu poate fi micșorată de tezismul cărții, căci personajele sunt credibile și au puterea să inspire copii, adolescenți sau persoane mature, tocmai prin puterea exemplului, într-o lume în care nici principiile înalte, nici caracterele care le dau viață nu mai sunt la mare căutare.
Sigur, azi e la modă voluntariatul pentru cauze din cele mai diverse, având la temelie motivații foarte diferite între ele. Dar, când inițiatorul unei schimbări sociale își depășește condiția umană printr-o educație academică solidă, împletită cu principii morale creștine, și își desăvârșește caracterul printr-un exercițiu de autoeducație demn de toată admirația, abia atunci acesta devine un model credibil pentru ceilalți. Un astfel de personaj complex, tenace, principial, onest, uman și, prin toate acestea puternic inspirațional este Michael Endicott, ,,ingerul din mahala”, care, după ce a fost salvat dintr-un mediu in care era sortit unei vieți precare, nu a avut odihnă până când nu a făcut și el asemenea, cu cei printre care crescuse de mic.
Citind această carte, m-am întrebat, oarecum retoric, care îi vor fi fiind cititorii, azi? Școala recomandă altfel de lecturi, din rațiuni pe care nu le comentez aici. Marketingul editorial impune cititorilor cărți care sunt, în mare parte, răspunsul scriitorilor la cerea pieței. Tinerii, atâția câți mai sunt și câți nu au fost încă biruiți de ecrane, de Netflix și de alte forme de social media, deși pot fi încă modelați, aleg pentru clipele lor de răgaz un alt gen de literatură. Atunci, cine mai citește acest gen de literatură, aparent anacronic?
Sunt convinsă că, dacă ar fi promovată cu mai mult aplomb, această literatură și-ar ,,crește”, în timp, propriul public, unul care are curajul de a mărturisi că ,,nu numai cu pâine va trăi omul” și care își va hrăni această nevoie sufletească reală, inclusiv cu texte literare (mai mult sau mai puțin ficționale) în ale căror valori intrinseci sufletul omenesc se oglindește precum în cea mai vie și mai limpede apă, în undele căreia se luminează și se curățeste neîncetat.”
via facebook.com