„Îmi place să‑i ascult pe alții vorbind despre ei. Nu‑mi place să vorbesc despre mine. Singurul lucru important, după părerea mea, este acea întoarcere a inimii care face viitorul posibil. „Mergi. De acum să nu mai păcătuiești”, îi spune Iisus femeii păcătoase după ce a scăpat‑o de uciderea cu pietre. Totul este iarăși nou. Nu mai există moarte. Or, moartea este oglinda în care ne privim neîncetat. Iată de ce mi se pare cu neputință să vorbesc despre mine. Oglinda s‑a spart. Dar aș vrea să încerc să vorbesc despre El. Despre cum ne caută. Cum m‑a căutat și m‑a aflat.
În Adolescentul lui Dostoievski, un bărbat care a pierdut totul, și‑a pierdut tinerețea, soția, locuința, și care merge, merge, fără să aibă un acoperiș deasupra capului, fără să aibă după ce bea apă, dormind vara sub cerul liber, curățindu‑și inima, mergând către „locul inimii”, căci este nevoie de mult timp, de mult spațiu pentru a ajunge la acest „centru pierdut”, cum spune Lorentzatos; acest om se trezește în mijlocul câmpului, în zori, când totul este ușor, nou, neînceput. Când celălalt soare strălucește, ca pentru o zi neînserată. Și, fără îndoială, pentru prima oară, acest om vede, aude, percepe totul, primește totul „în taină”. S‑a deșteptat sub soare. S‑a deșteptat sub celălalt soare. Și iată: rugăciunea este esența lucrurilor, iar omul o primește și o rostește.” (Celălalt Soare. Câteva însemnări ale unei autobiografii spirituale – Olivier Clement)