Matheos Iosafat
Dezvoltarea copilului în primii ani de viață e determinantă pentru conturarea personalității sale, pentru felul cum își va forma și gestiona viața afectiva ca adult, pentru felul cum, mai târziu, își va întemeia la rândul său o familie, devenind soț, soție sau părinte.
Cartea dr. M. Iosafat, Dezvoltarea psihosexuală a copilului și rolul părinților. O abordare psihanalitică (Sophia, București, 2015) analizează, într-un stil care are intenția de a populariza discursul științific, fazele prin care trece un copil de la concepere și până în cel de-al șaselea său an de viață, relația cu mama, cu tatăl, relația dintre părinți și dificultățile care apar în diferite circumstanțe ale vieții familiale, în legătură directă cu angoasele care pun stăpânire în permanență pe părinți și care îi pot transforma din potențiali susținători afectivi tocmai în contrariul lor.
Cartea aceasta este o călătorie fascinantă în miezul primilor ani de viață ai copilului, în taina începuturilor formării personalității. Într-un stil succint și cuprinzător, autorul ne pune la îndemână date științifice de ultimă oră și viziunea pe care știința a reușit, mulțumită experienței și progresului tehnic (în special al geneticii moleculare) să o aibă despre evoluția fizico-psihologică a omului, pe baza datelor și proceselor fizico-chimice supuse analizei cu mijloace moderne. Suntem de acord că omul nu se reduce doar la aspectul bio-chimic, însă aici se află punctul de plecare al înțelegerii realității ‒ care include lumea interioară (infinitul mic) și lumea exterioară (infinitul mare) ‒ ce va fi aprofundată și transformată ulterior în urma evoluției sociale, culturale, religioase a fiecărei persoane în parte. Textul de față reușește să evidențieze într-un mod remarcabil felul în care factorii de natură fizico-chimică și biologică sunt în strânsă legătură cu viața psihică și spirituală a omului și cum înrâurirea este reciprocă și determinantă.
N-am greși dacă am afirma despre această carte că e un manual necesar pentru cei ce isi propun si pentru cei ce urmează să devină părinți sau pentru cei ce doresc să devină niște părinți mai buni; dar în același timp ne incită sa facem o incursiune în timp, o introspecție în copilăria noastră pentru a ne ințelege pe noi inșine, pentru a ințelege relațiile pe care le-am dezvoltat cu părintii, dar și cu frații sau surorile noastre, relații fundamentale care stau la baza vieții noastre afective și anticipează rolul nostru ca soț, soție sau părinte.
Autorul, după experiența sa îndelungată ca medic pediatru și psihoterapeut, crede mai mult într-o educație în spirit preventiv, menită să preîntâmpine apariția problemelor, decât în psihoterapia propriu-zisă de durată, care prezintă destule incoveniente (costuri materiale ridicate, perioade foarte lungi de timp, lipsa de specialiști psihanaliști dedicați, talentați și responsabili); după cum însuși Iosafat recunoaște, psihanaliștii cu adevărat talentați sunt foarte puțini, iar un psihanalist incompetent poate face la fel de mult rău ca orice părinte incapabil să-și asume paternitatea și responsabilitatea de a-și iniția și îndruma adecvat copilul în viață. Iosafat are curajul de a pune la îndoială omnipotența psihanalistului ‒ psihanaliza nu este un panaceu, nu este o soluție garantată, care ne poate scoate din orice impas ‒, sugerându-ne în același timp că traseul urmat în viață este determinat de autocunoașterea care într-o mare măsură este posibilă prin eforturi proprii.
Textul lui Iosafat ‒ rodul experienței sale de mulți ani în domeniul pediatriei, psihiatriei și al psihoterapiei pentru copii ‒ este realist și, fără a renunța la optimism, reușește să te facă să te apleci asupra propriei persoane, spre a savura, așezat pe divanul lăuntric, o lectură care te face de multe ori să-ți spui, fie zâmbind, fie cu un aer grav: „Hm…, de asta sunt așa…”.
Protopresbiter Dr. Gabriel Mândrilă, Thessalonic