„Unde este Dumnezeu în viața ta?
Cum este să iubești?
Ne părăsește, oare, Hristos?
De ce iubirea se dăruiește?
Sunt întrebări de zi cu zi care îi preocupă pe oameni și care așteaptă răspunsuri, însă adesea omul contemporan nu știe unde să le găsească. Nu știe nici unde să le caute. Lupta pentru traiul zilnic nu mai lasă loc adevăratelor neliniști duhovnicești. „Este încă vreme să ne deschidem ochii sufletului”, însă „este lucru drăcesc să rămânem în greșeală”, de aceea „bucuria înseamnă să nu deznădăjduim”.


Mesaje pline de nădejde și mângâiere ne transmite prin intermediul acestei cărți arhimandritul Bartolomeu, egumenul mănăstirii athonite Esfigmenou, cu îndemnul: „Nu vă temeți! Unui creștin nu i se potrivește frica, numai iubirea. «Iubirea desăvârşită alungă frica» (I Ioan 4, 18)”. Gândurile și sfaturile sale sunt licăriri de nădejde pentru o societate mai liniștită și mai luminoasă. Să-l ascultăm…”