„Volumul părintelui Alexandru Torik abordează într‑o manieră inedită Taina Spovedaniei, ajutându‑ne s‑o înțelegem pe temeiul poruncilor Vechiului Testament şi al Fericirilor. Deși îmbrăcată în forma unui scenariu de film, această lucrare poate fi folosită ca un îndreptar pentru spovedanie, în special de creştinii începători (şi nu numai), care au nevoie să‑și evalueze propria viaţă având ca reper poruncile lui Dumnezeu.”


„– Părinte, înțeleg că Dumnezeu, ca Tată al nostru, ne învață cum să trăim corect, iar dacă noi nu‑L ascultăm, ne pedepsește așa cum ne pedepsim noi copiii.
– Nu, dragul meu, tocmai asta e ideea: Dumnezeu nu pedepsește pe nimeni, adică nu provoacă nici cea mai mică suferință sau durere nici măcar celui mai „neascultător copil”. Durerea și suferința sunt consecințe ale distrugerii sufletului prin păcat, la fel ca distrugerea trupului prin rănire sau boală. Dumnezeu este Iubire și numai Iubire, iar Iubirea nu provoacă nimicire, Iubirea este creatoare în esența ei și poate făptui numai binele.
– Părinte, ce ar trebui să facă un om dacă deja și‑a „stricat” viața cu păcate? Cum să iasă din toate astea?
– Ni se dă o putere dumnezeiască, harul Duhului Sfânt, pentru a ne curăța de păcate și a ne transforma sufletele în ceva nou şi sfânt! Această putere lucrează asupra celor nebotezați prin Taina Botezului, iar asupra celor botezați prin Taina Pocăinţei, săvârşită în timpul spovedaniei!”