,,- Am să mă vindec! Am să mă fac bine! strigă el. Mary! Dickon! Am să mă fac bine! Și am să trăiesc veșnic! Veșnic! Veșnic!”

,,Nu-i nicio vrăjitorie la mijloc, dimpotrivă! E o Putere pe care o avem cu toții înlăuntrul nostru și care așteaptă să fie cunoscută de fiecare dintre noi. Odată ce ajungem la ea și învățăm să trăim cu ea și în ea, ne preschimbă întreaga viață! răspunse băiețandrul. E aceeași Putere care face ca și florile să crească din pământ!”

,,E limpede, spuse el, că în lume lucrează această Putere. De aceea, oamenii trebuie să priceapă că ea este, să o cheme și să o roage să lucreze și în viața lor. Poate că, pentru început, trebuie să te deprinzi să gândești lucrurile frumoase pe care vrei să le vezi întâmplându-se, iar ele vor începe, încetul cu încetul, să ia ființă. Am să incerc și eu să fac asta!”

,,Gândurile noastre, toate – sunt la fel de puternice ca bateriile electrice. Și pot fi la fel de sănătoase pentru noi cum e lumina soarelui sau la fel de dăunătoare cum e otrava. Dacă lași un gând trist sau întunecat să ți se cuibărească în minte, e la fel de primejdios ca și când ai îngădui, de bună voie, virusului de scarlatină să-ți pătrundă în organism. Dacă permiți unui astfel de gând să prindă rădăcini în mintea ta, riști să nu-l mai poți smulge niciodată de acolo cât trăiești… Atunci când gândurile noi și frumoase au început să le scoată afară pe cele vechi și cumplite, băiatul a început să revină la viață, sângele a început să ii curgă firesc și sănătos prin vene, iar puterea l-a umplut dintr-o dată, ca un șuvoi de neoprit.”

Când o fetiță urâțică, sfrijită și răsfățată părăsește India și traiul ei alintat pentru a fi găzduită de unchiul ei englez, bogat, dar ursuz și biruit de gânduri pline de deznădejde, ai putea spune că o asemenea poveste nu este printre cele pe care ai vrea să le asculți sau să le citești. Când mai afli că lângă domeniul unchiului se află o mlaștină care pare nesfârșită, iar în conacul lui întunecat sunt peste 100 de camere, majoritatea încuiate/nefolosite, ești aproape sigur că o astfel de poveste nu e nici pentru tine și, cu atât mai mult, nici pentru copilul tău.

Însă dacă îți faci curaj și treci de primele capitole, răbdarea îți e răsplătită, printr-o întorsătură neașteptată de situație, care are legătură cu un băiat aparte, deși simplu și neinstruit, provenit dintr-o familie cu mulți copii, care înțelege graiul animalelor și care are drept prieten un corb, un pui de vulpe, un ponei sălbatic, 2 veverițe (Cojiță și Nucuță), dar și un măcăleandru (care știe taina grădinii secrete).

Cum reușește autoarea unei cărți vechi de 100 de ani să spună istoria fascinantă a unei grădini tainice, cu ajutorul a doar câtorva personaje si întâmplări, ține pur și simplu, de un har scriitoricesc cu nimic mai prejos de talentul celei care l-a dăruit literaturii contemporane pe Harry Potter. Iar, prin firul epic plin de neprevăzut, prin descrierile absolut minunate, prin replicile memorabile și, nu in ultimul rând prin mesajul clar articulat pe care îl ascunde între filele cărții, aș zice că Frances Hodgson Burnett lasă drept moștenire literaturii universale pentru copii o adevărată comoară, menită nu doar să placă, să relaxeze cititorul, ci mai ales să îl educe emoțional și spiritual, însă folosind un set minimal de mijloace.

Dincolo de evoluția admirabilă a personajelor, grădina secretă rămâne o metaforă puternică, al cărei mesaj peste timp este acela că, atât în sensul cel mai concret, dar și in cel spiritual, în viață semeni ceea ce culegi – fie că este vorba de grădina faptelor tale de zi cu zi, fie că ne referim la cea a gândurilor, a sufletului.

Dacă mai adaug faptul că această carte, citită și, deopotrivă iubită de generații întregi de copii și tineri, beneficiază de o traducere excelentă în versiunea editurii Predania, dar și de câteva ecranizări reușite (cea mai recentă fiind din 2020), e ca și cum aș spune că timpul dedicat parcurgerii acesteia, alături de copii ar putea fi una din cele mai bune investiții ale acestei veri.

Recenzie semnată de Cosmina Tămaș.

Vă mulțumim!