MINUNILE MAICII DOMNULUI
Ajută-mi, Maică Preacurată, lucrarea mâinilor să-mi fi e adevărată, iar ochii de întuneric mi-i păzește, să-L pot vedea pe Cel Ce mântuiește.
16 April 2020
1225
Carte de suflet
Tag
Ajută-mi, Maică Preacurată, lucrarea mâinilor să-mi fi e adevărată, iar ochii de întuneric mi-i păzește, să-L pot vedea pe Cel Ce mântuiește.
Cartea de față se dorește a fi, prin învățăturile ei, pe de o parte, un mic prinos adus vestiților stareți ai Valaamului, iar, pe de altă parte, un îndrumar limpede pe calea rugăciunii și viețuirii duhovnicești, experimentate de marii nevoitori ai „Athonul Nordului”.
Nu există om care de‑a lungul vieţii sale să nu fi avut de‑a face cu boala. Lucrul acesta este inevitabil legat de condiţia umană. Nici un organism nu este perfect sănătos. Sănătatea nu este niciodată altceva decât un echilibru provizoriu între forţele vieţii şi alte forţe care i se opun, cele dintâi neavând decât o fragilă supremaţie.
Cartea de faţă oferă cititorului român pentru prima dată o parte a uneia dintre cele mai însemnate opere ale literaturii duhovniceşti ruse, „preaduhovniceşti şi pline”, cum spunea acelaşi Ignatie Briancianinov, „de învăţături foarte mângâietoare”.
Dacă în „Ora 25” stilul lui Virgil Gheorghiu este caustic iar acțiunea poartă în multe situații pecetea absurdului, în „Omul care călătorea singur” găsim parcă un scriitor mult mai implicat afectiv. Poate că această impresie se datorează și faptului că romanul este scris la persoana I-a.
Față de primul volum de amintiri (Memorii. Martorul orei 25, Editura Sophia, 2017), unde candoarea lirică a poetului dă atmosferei livrești o netezime moale, Ispita libertății are un aer tăios, de suferință nejucată. E un patos aici ce decurge din spaima unor întîmplări trăite pe viu, fără nici o simulare sentimentală de ordin fictiv. Inestetică și aspră, viața, cînd e pusă în tipar literar, poate da un volum remarcabil precum cel de față.
Un roman în care, precum în multe dintre operele sale, scriitorul îşi cântă jalea şi dorul ţării natale. Îi prezintă necazurile şi asupririle şi vorbeşte despre caracterul dârz al românilor din partea de ţară de unde vine. Folosindu-se de povestea haiducului Bogomil, în construirea căreia combină mai multe legende ale diferitelor epoci, scoţând la iveală
prototipul unui haiduc filo-român care luptă împotriva unor asupritori străini, metamorfozaţi etnic şi cultural, însă păstrând în sufletul lor germenii strămoşilor şi sângele străin, el oferă cititorului un roman ce are atât un interesant mesaj moral, cât şi scene ce-l duc la graniţa cu beletristica poliţistă.
Cartea dr. M. Iosafat, Dezvoltarea psihosexuală a copilului și rolul părinților. O abordare psihanalitică (Sophia, București, 2015) analizează, într-un stil care are intenția de a populariza discursul științific, fazele prin care trece un copil de la concepere și până în cel de-al șaselea său an de viață, relația cu mama, cu tatăl, relația dintre părinți și dificultățile care apar în diferite circumstanțe ale vieții familiale, în legătură directă cu angoasele care pun stăpânire în permanență pe părinți și care îi pot transforma din potențiali susținători afectivi tocmai în contrariul lor.
O carte alcătuită academic, plină de folos duhovnicesc, scrisă de Dr. Mary Ford, Profesor de Hermeneutică la Seminarul Teologic Sfantul Tikhon din South Cannan, Pennsyilvania
Traducerea și publicarea, la Editura Sophia din București, a prozei lui Constantin Virgil Gheorghiu a constituit, în ultimii ani, un dublu demers cultural – restitutiv și restaurator –, demarat postum, în „Ora 25” a scriitorului, dar în plin proces de recuperare a literaturii nostre din exil.