Category
“Foarte buna carte! Ar trebui inclusa in listele de lectura ale elevilor. Pe langa “Baiatul cu pijamale in dungi” (care vad ca e un mare succes de librarie din cauza ca e recomandata elevilor de clasa a VI-a), sa se…
Viața Sfintei Iuliana e mai mult decât un roman de dragoste. Și de ce n-ar fi?
În zilele viețuirii pământești, fiecărui om îi este dat să ajungă măcar o dată la capătul puterilor, la deplină sfârșire a gândurilor și faptelor creatoare, printru care noi voim să ne înnoim și împlinim.
Fata de tot ce s-a tradus la noi in ultimii cincisprezece ani din inepuizabila literatura teologica ruseasca – si as indrazni sa adaug si fata de cele vreo zece carti pe care le-am tradus eu insumi -, Jurnalul ultimului duhovnic de la Optina (Editura Sofia) vine cu un discurs apologetic si cu o experienta spirituala si umana de o frapanta, paradoxala originalitate.
Cu ce bucurie am recitit acest text somptuos și totuși concis, aproape laconic! Nu mă indoiesc că exegeza lui Racoveanu va figura într-o zi alături de alte interpretări clasice ale realităților românești, semnate de nume ilustre, de la MIhai Eminescu și Hașdeu la Lucian Blaga și Mircea Vulcănescu. (Mircea Eliade)
Joaca inocentă și nevinovată se preface în joc matur și asumat, în care autoarea (prima profesoară de culoare care a predat vreodată la școlile publice din Boston), transfigurîndu-și personalitatea și dezvăluindu-și adevărata feminitate, luptă pentru păstrarea idealurilor –, într-un Joc…
O carte care îți dă puțin de gândit. Oare e posibil să vezi frumosul în urât? Sau măcar există frumos în urât?
Andreea Ilie
“Eu din fire am fost mai nestăpânit. M-am eliberat de această trăsătură a mea de caracter abia după mulți ani și după multe înfruntări cu oamenii, de pe urma cărora și eu, și ei am avut mult de suferit.”(Kalist monahul)
Dacă în „Ora 25” stilul lui Virgil Gheorghiu este caustic iar acțiunea poartă în multe situații pecetea absurdului, în „Omul care călătorea singur” găsim parcă un scriitor mult mai implicat afectiv. Poate că această impresie se datorează și faptului că romanul este scris la persoana I-a.
Față de primul volum de amintiri (Memorii. Martorul orei 25, Editura Sophia, 2017), unde candoarea lirică a poetului dă atmosferei livrești o netezime moale, Ispita libertății are un aer tăios, de suferință nejucată. E un patos aici ce decurge din spaima unor întîmplări trăite pe viu, fără nici o simulare sentimentală de ordin fictiv. Inestetică și aspră, viața, cînd e pusă în tipar literar, poate da un volum remarcabil precum cel de față.