Iuliana și Elevsie. Roman de dragoste
Viața Sfintei Iuliana e mai mult decât un roman de dragoste. Și de ce n-ar fi?
Viața Sfintei Iuliana e mai mult decât un roman de dragoste. Și de ce n-ar fi?
În zilele viețuirii pământești, fiecărui om îi este dat să ajungă măcar o dată la capătul puterilor, la deplină sfârșire a gândurilor și faptelor creatoare, printru care noi voim să ne înnoim și împlinim.
Iată o cărticică încântătoare, și nu numai pentru copii, care aduce în atenția cititorilor din România numele scriitoarei britanice Amy (Amelia Sophia) Le Feuvre (1861-1929), autoare a numeroase volume dedicate tinerilor, în care povestirea se împletește întotdeauna cu frumoase principii creștine.
Fata de tot ce s-a tradus la noi in ultimii cincisprezece ani din inepuizabila literatura teologica ruseasca – si as indrazni sa adaug si fata de cele vreo zece carti pe care le-am tradus eu insumi -, Jurnalul ultimului duhovnic de la Optina (Editura Sofia) vine cu un discurs apologetic si cu o experienta spirituala si umana de o frapanta, paradoxala originalitate.
Cu ce bucurie am recitit acest text somptuos și totuși concis, aproape laconic! Nu mă indoiesc că exegeza lui Racoveanu va figura într-o zi alături de alte interpretări clasice ale realităților românești, semnate de nume ilustre, de la MIhai Eminescu și Hașdeu la Lucian Blaga și Mircea Vulcănescu. (Mircea Eliade)
Pentru cine crede ca Patericul nu se mai scrie si azi, pentru cine crede ca teologia inseamna interpretare “spirituala” de idei sau vehiculare de notiuni de ordin religios si nu relatare a minunii pe care Dumnezeu continua si azi sa o savarseasca in oameni, iata o stire care ii poate suprinde.
Joaca inocentă și nevinovată se preface în joc matur și asumat, în care autoarea (prima profesoară de culoare care a predat vreodată la școlile publice din Boston), transfigurîndu-și personalitatea și dezvăluindu-și adevărata feminitate, luptă pentru păstrarea idealurilor –, într-un Joc…
O carte care îți dă puțin de gândit. Oare e posibil să vezi frumosul în urât? Sau măcar există frumos în urât?
Andreea Ilie
Jocul bucuriei continuă cu cel de-al cincilea volum.
Pollyanna ne surprinde ca întotdeauna prin maturitatea gândurilor și inocența sufletului, prin intuiție și blândețea caracterului, moralitatea convingerilor și păstrarea idealurilor, care sunt repere perene și mai actuale ca niciodată.
Ceva s‑a întâmplat cu mine acolo, sus în munte, pe vârful Athonului: un fel de „metamorfoză” – o transfigurare. Parcă sunt tot eu, aşa cum eram înainte de urcuş, dar nu sunt întru totul la fel…
Trebuie doar, căzând, respirând greu din cauza efortului, sfârșit de epuizare, să continui urcuşul înlăuntrul meu, urcuş lung cât viaţa întreagă, repetând la fiecare inspirare şi expirare, odată cu bătaia inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte‑mă!”.