Pollyanna – Jocul Bucuriei
O carte care îți dă puțin de gândit. Oare e posibil să vezi frumosul în urât? Sau măcar există frumos în urât?
Andreea Ilie
O carte care îți dă puțin de gândit. Oare e posibil să vezi frumosul în urât? Sau măcar există frumos în urât?
Andreea Ilie
Jocul bucuriei continuă cu cel de-al cincilea volum.
Pollyanna ne surprinde ca întotdeauna prin maturitatea gândurilor și inocența sufletului, prin intuiție și blândețea caracterului, moralitatea convingerilor și păstrarea idealurilor, care sunt repere perene și mai actuale ca niciodată.
Ceva s‑a întâmplat cu mine acolo, sus în munte, pe vârful Athonului: un fel de „metamorfoză” – o transfigurare. Parcă sunt tot eu, aşa cum eram înainte de urcuş, dar nu sunt întru totul la fel…
Trebuie doar, căzând, respirând greu din cauza efortului, sfârșit de epuizare, să continui urcuşul înlăuntrul meu, urcuş lung cât viaţa întreagă, repetând la fiecare inspirare şi expirare, odată cu bătaia inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte‑mă!”.
Lectura acestei cărți constituie o binefacere atât pentru cititorul familiarizat cu lumea credinței, cât și pentru cei mai puțin apropiați de spațiul Bisericii. Îndeosebi cei care nu s‑ar apropia cu ușurință de o carte cu conținut teologic vor avea neașteptata surpriză a unei lecturi parcurse dintr‑o răsuflare, care te introduce treptat și cu măiestrie într‑o lume plină de frumusețe și taină.
Din paginile cărții, dominate de dialoguri savuroase, cititorul, mai mult sau mai puțin sceptic, află răspunsuri pertinente și cuceritoare prin firescul și justețea lor la întrebările mereu actuale cu privire la existența lui Dumnezeu, iar cel deja credincios redescoperă un univers pe care îl credea cunoscut, învățând modul de a purta un dialog cu cei care nu îi împărtășesc convingerile.
Această extraordinară carte constituie un prilej pentru fiecare cititor de a încerca să se deschidă spre propria minune pe tărâmurile credinței.
Dacă, după cum spuneau anticii, „lectura înseamnă, în primul rând, deprinderea artei prozodiei, într-al doilea ‒ exegeza în funcție de figurile literare prezente în text, în al treilea ‒ descrierea sumară a limbajului și a celor istorisite, în al patrulea ‒ aflarea etimologiilor, în al cincilea ‒ aprecierea…
Am crezut dintotdeauna că există cărți frumoase și cărți mai puțin frumoase…
De ce se urăsc oamenii? E atât necunoscut şi atâta suferinţă legată de soarta noastră, încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea
Istorisirile de suflet-folositoare s-au bucurat de o apreciere deosebită în perioada medievală, fiind traduse nu doar în limba latină, ci și în limba arabă. Au fost alcătuite sub înrâurirea Scării Sfântului Ioan Sinaitul, la care, de altfel, autorul și face referire (istorisirile IV și XI), înscriindu-se în străvechea tradiție a apoftegmelor, al cărei început se situează în secolul al IV-lea.
Adevărul acesta, descoperit nouă de Sfânta Scriptură, este prima învățătură fundamentală în care omul este dator să creadă, pentru a se cunoaște pe sine: cine este, care este scopul ultim al prezenței sale în lume și unde îi este menit să se îndrepte (..)
Agoniseli duhovnicești despre
minunate tămăduiri prin rugăciune,
din înțelepciunea Părinților Ortodoxiei