Cele mai populare articole

Top postări

Eseuri, Filosofie, Gânduri

Lectura – de Pr. Gabriel Mandrila

Dacă, după cum spuneau anticii, „lectura înseamnă, în primul rând, deprinderea artei prozodiei, într-al doilea ‒ exegeza în funcție de figurile literare prezente în text, în al treilea ‒ descrierea sumară a limbajului și a celor istorisite, în al patrulea ‒ aflarea etimologiilor, în al cincilea ‒ aprecierea…

Apariții noi

Istorisiri de suflet-folositoare

Istorisirile de suflet-folositoare s-au bucurat de o apreciere deosebită în perioada medievală, fiind traduse nu doar în limba latină, ci și în limba arabă. Au fost alcătuite sub înrâurirea Scării Sfântului Ioan Sinaitul, la care, de altfel, autorul și face referire (istorisirile IV și XI), înscriindu-se în străvechea tradiție a apoftegmelor, al cărei început se situează în secolul al IV-lea.

Apariții noi

MINUNILE MAICII DOMNULUI

Ajută-mi, Maică Preacurată, lucrarea mâinilor să-mi fi e adevărată, iar ochii de întuneric mi-i păzește, să-L pot vedea pe Cel Ce mântuiește.

Apariții noi

Părinții de la Valaam – Despre rugăciune

Cartea de față se dorește a fi, prin învățăturile ei, pe de o parte, un mic prinos adus vestiților stareți ai Valaamului, iar, pe de altă parte, un îndrumar limpede pe calea rugăciunii și viețuirii duhovnicești, experimentate de marii nevoitori ai „Athonul Nordului”.

Apariții noi

Teologia bolii

Nu există om care de‑a lungul vieţii sale să nu fi avut de‑a face cu boala. Lucrul acesta este inevitabil legat de condiţia umană. Nici un organism nu este perfect sănătos. Sănătatea nu este niciodată altceva decât un echilibru provizoriu între forţele vieţii şi alte forţe care i se opun, cele dintâi neavând decât o fragilă supremaţie.

Close